- Zeci de milioane de euro plătesc companiile care au cele mai mari spații locative
- Companiile au spațiile locative ocupate între 5-30%
- Specialist: „Au fost și companii care au ales să se relocheze”
Din momentul instaurării pandemiei, spațiile de lucru ale angajaților s-au mutat acasă. Companiile continuă să plătească milioane de euro pentru chiriile spațiilor locative, care sunt aproape goale.
Companiile care au închiriate cele mai mari spații pentru birouri plătesc împreună anual zeci de milioane de euro pentru acestea. Alex Orzea este consultant Office Department la JLL România. Nu crede că se va reveni la birou în mod normal, ca înainte de pandemie, în viitorul apropiat.
Alex Orzea, consultant office department JLL România: „Sunt companii care funcționează cu 5% din personal în spațiul de birouri, sunt companii care funcționează cu 15% personal în spațiul de birouri. Sunt companii care merg și mai sus ca procent, chiar către 30%. (…) Le lipsește interacțiunea socială, încep să își dea seama că mutatul total online al muncii lor de zi cu zi poate fi făcută, dar are și câteva limitări.”
„Există un număr mic de companii care au decis să își restrângă suprafața închiriață. Toți cei care și-au restrâns suprafața au gândit într-o perspectivă de 2-3 ani. Există un procent foarte mic, de sub 2%, de spații subînchiriate în momentul acesta în piață.”
„Au fost și destul de multe companii care au decis să se relocheze, fie într-o clădire mai bună din punct de vedere calitativ, fie într-o locație mai bună care să îi avantajeze în business ulterior. Trebuie să înțelegem că inovarea sau inovația se face atunci când strângi un grup de oamenii, îi pui într-o cameră și încep să facă acel proces de, să spunem, fishtanking, care nu poate fi replicat online.”
The post Companiile plătesc zeci de milioane de euro pentru chiriile birourilor, care sunt aproape goale appeared first on Aleph News.