- Doar spectatorii vaccinați vor putea să își cumpere bilet la finala Cupei.
- În tribunele stadionului din Ploiești vor fi cel mult 7.500 de spectatori.
- Evenimentul este un test în vederea meciurilor de la Campionatului European.
Finala Cupei României, care se joacă peste 22 de zile la Ploiești, va fi un moment istoric. Meciul s-ar putea juca cu spectatori în tribune, la 14 luni după ce stadioanele s-au închis pentru fani din cauza coronavirusului.
Pentru a putea merge la acest meci, suporterii trebuie să fie, în primul rând, vaccinați. Cei care au făcut deja boala, se pot simți discriminați, însă tot vor fi nevoiți să prezinte dovada vaccinării. Cel mai probabil vor trebui să campeze în fața stadionului Ilie Oană, dacă vor bilet. Arena va fi deschisă la jumătate din capacitate, adică doar 7.500 de suporteri vor avea ocazia să-și susțină echipele din tribună.
Ce echipe vor juca în finala Cupei României
Momentan nu s-au disputat duelurile din semifinalele competiției. Dar ne putem face o idee. Universitatea Craiova este practic în finală, dupa 3 la 0 în tur cu Viitorul Pandurii. Cea de-a doua semifinală, dintre Dinamo si Astra, va avea parte de ceva suspans, după ce Astra a câștigat cu 1-0 în primul meci.
Însă, indiferent de echipele care își vor disputa finala, partida va fi un test pentru campionatul european, care va începe pe 11 iunie. Pe Arena Natională primul meci va avea loc pe 13 iunie, Macedonia de nord- Austria, iar în tribune vor fi cel mult 12.500 de spectatori, adica 25% din capacitate.
The post Finala Cupei României, care se va disputa la Ploiești, s-ar putea juca cu spectatori în tribune appeared first on Aleph News.