Premierul Florin Cîţu anunţă că se va vaccina împotriva COVID-19 sâmbătă, după ce preşedintele Klaus Iohannis spunea, marţi, că va face acelaşi lucru vineri.
„Sâmbătă mă vaccinez. Şi va fi public”, anunţă premierul Florin Cîţu.
El a transmis că obiectivul său este ca în luna septembrie să fie vaccinaţi 10,4 milioane de români.
Anunţul premierului vine după ce preşedintele Klaus Iohannis spunea marţi că se va vaccina public vineri, 15 ianuarie, pentru a marca debutul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare. El declara că ar fi dat un mesaj greşit dacă „s-ar fi băgat în faţă”.
„Vineri, 15 ianuarie, începe a doua etapă, în care e prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului din învăţământ, a persoanelor peste 65 de ani, a persoanelor cu comorbidităţi, a celor peste 65 de ani şi a personalului numit esenţial, de exemplu Administraţia Prezidenţială, Guvernului aşa mai departe. Pentru a marca debutul, eu mă voi vaccina public vineri, pe 15 ianuarie”, preciza preşedintele Klaus Iohannis.
The post Premierul a anunțat când se vaccinează: „Va fi public!”. Cîțu vrea ca în septembrie să ajungem la 10,4 milioane de români vaccinați appeared first on Aleph News.