- Justin Trudeau a fost lovit cu pietre de către protestatari în timpul campaniei electorale.
- Premierul canadian nu a fost rănit.
- Erin O’Toole, liderul partidului conservator de opoziție, a descris incidentul ca fiind „dezgustător“.
Premierul canadian Justin Trudeau a fost lovit cu pietre de către protestatari în timpul campaniei electorale. Totul s-a întâmplat după o vizită la o fabrică de bere, scrie BBC.
Trudeau a convocat alegeri la mijlocul lunii august, în speranța de a obține un guvern majoritar pentru partidul său. Însă campania sa a fost întreruptă de demonstrații față de vaccinare și restricții.
Cu o săptămână în urmă, prim-ministrul a fost nevoit să anuleze un miting electoral, după protestele unei mulțimi furioase.
Vorbind jurnaliștilor din avionul său de campanie după incidentul din Londra, Ontario, Trudeau a spus că a fost lovit la umăr și a comparat incidentul cu momentul în care o femeie a aruncat cu semințe de dovleac în el, în 2016.
Un reporter povestește că alte două persoane au fost, de asemenea, lovite, dar nu au fost rănite.
Erin O’Toole, liderul partidului conservator de opoziție, a descris incidentul ca fiind „dezgustător“.
„Violența politică nu este niciodată justificată și mass-media noastră trebuie să fie liberă de intimidare, hărțuire și violență“, a scris el pe Twitter.
The post VIDEO: Premierul canadian Justin Trudeau, atacat cu pietre în timpul campaniei appeared first on Aleph News.